oldstafseimmaind

…scrie undeva ca(nu) poti ajunge la nebunie dintr o simpla obsesie la care nu poti, sau, si mai rau, nu vrei sa renunti? Si pana la urma, de ce as avea nevoie de ceva scris de altii cand sunt constienta de propria mi nebunie?

Ciudat e ca ma simt bine, ma tine in brate ca pe un copil speriat si ma incurajeaza intotdeauna, spunandu mi “va fi bine”…nu mi a spus insa niciodata ce nu e bine si, prin urmare, ce va fi bine…sau macar…cand.

M am saturat de eul meu dubios care imi spune ce crede el ca e ok, si care nu face altceva decat sa ma streseze, ma inhiba, imi omoara toti nervii care ma ajutau sa supravietuiesc in lumea lor. Poate ca mi am distrus universul. Facusem un loc frumos, uitasem de porti, dar era frumos…un rai pentru noi doi. Cum sa uit portile? De curand am inceput sa sparg zidurile, am lovit cu grija in zidul format din toate temerile mele legate de lumea de afara. Si a cedat. O data cu mine. Mi am aprins o tigara, stand sub gramada aia de bolovani. oare de ce aveam nevoie de o intrare cand tu nu vrei sa ajungi la mine? Ploaia a topit ultimele caramizi in care imi ascunsesem frica si acum imi sta pe umeri in timp ce mi las lumea in urma si ma indrept spre metrou. Niciodata nu mi au placut metrourile. Ma sufoc. Simt cum mor de fiecare data cand ma apropii de intrare si imi spun mereu ca nu voi reveni. Si  totusi pare o moarte dulce, poate pentru ca stiu intotdeauna unde ar trebui sa ajung, desi nu e intotdeauna asa cum imi planuiesc. Urasc sa vad sutele alea de oameni inghiesuindu se de parca nu ar mai apuca sa plece, uneori stau si privesc cum intra in trenurile alea ca si cum ar primi ceva, sperand ca urmatorul o sa fie ceva mai liber, si ajung sa ma calce vreo tantica repezita pe adidasi sau pe glezne, de parca ar vrea sa se urce pe mine. Ar trebui sa ne dorim cu totii sa invatam sa zburam, in loc sa ne taram ca sobolanii pe sub pamant, fara sa ne gandim la cei de langa noi. Dar poate a-ti pasa de cineva o sa devina cat de curand un sport extrem, pentru ca rar nu ma indoiesc ca ar fi. Pana una alta caut un pachet de Marlboro rosu de 3 magazine incoa’…oare vom ajunge sa traim doar cu cacaturi light? Pana si sangele mi se fluidizeaza pe zi ce trece cand privesc lumea in care pretindeti ca traiti…si nu mai stiu drumul spre universul meu. Poate e chiar aici…si treceti cu bocancii peste ce a mai ramas din zidurile alea. As vrea sa pot sa recladesc chestia aia, si sa fii si tu pe aceeasi parte ca si mine, chiar daca nu ti vei da seama, macar asa as putea sa te privesc in ochi.